Scuzele ca niste obiecte

Este ora 1 dimineata si am senzatia ca noaptea sunt mai inspirat cand vine vorba de scris. S-a facut deja 1 jumate si am scris doar o fraza...deci exista o relativitate. Am fost in Fratelli, insa nu despre asta am sa vorbesc. V-am zis unde am fost asa...sa vedeti ca mai merg si eu in alta parte, nu doar in '74.

Personajul 1 (P1): imi cer scuze pentru ce am facut...imi pare rau.

Personajul 2 (P2): iti accept scuzele, e ok.

Nu e nimic suspect, nu? Atunci hai sa parcurgem textul. P1 cere ceva, adica scuze: "imi cer scuze". P2...accepta scuzele "iti accept scuzele"...cum naibii vine asta? Unul cere ceva si celalalt accepta acelasi ceva. E ca si cum P1 cere un pachet de tigari de la P2 si P2 accepta pachetul de tigari...de la P1. Ca sa aiba o logica, trebuia sa fie ceva de genul... P1: imi cer scuze. Recatia lui P2 trebuia sa fie: iti dau scuzele. Unul cere si celalalt da! Cam asa e logic, nu? In realitate unu' se face ca cere ceva (scuze), iar celalalt face pe prostu', adica nu intelege si in loc sa-i dea "scuzele" celui care le-a cerut, schimba sensul lucrurilor si zice..."iti accept scuzele". Pai P1 ti-a dat ceva ca tu sa poti accepta??? Cumva P1 a zis "imi dau scuzele" ca P2 sa poate spune "iti accept scuzele"??? Sigur ca NU!!! Atunci de unde nebunia asta cu cerutul si acceptatul scuzelor? Scuzelel astea sunt ca niste obiect sa le poti da, lua, accepta, cere...?

DEX-ul din '98 zice asa: SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ♢ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. e x c u s e r.

Este exact cum am anticipat. Adica omu' CERE scuze, nu DARUIESTE scuze. Atunci P2 asta de ce naibii accepta scuzele? I-a oferit cineva ceva de genul asta?