…era ca acasa cand luam cioburi de jos de pe strada si ma uitam prin ele. Unele erau verzi, altele inchise la culoare si cand nu gaseam din acestea, ma multumeam cu cele transparente. Cu ele nu puteam sa sa ma uit la soare dar ceilalti copii nu stiau asta si eu eram in randul lor. Se mai intampla asa si cand ma uitam prin rigla, unde, aproape de gradatie, imaginea se vedea deformata…
A trecut mult timp de atunci si ciudat sa se intample asta iar… Aveam privirea spre pietrele slefuite si curatate in timp de pasi, pietre devenite acum subiect in gandul meu. Nu mai stiu sa fi fost cineva langa mine pe banca, cioburile prin care ma uitam inainte au reaparut intr-un fel, iar gandul de acasa se lupta cu cel pentru ea. Asezat, imi tineam coatele pe genunchi si cu palmele imi apasam incet tamplele. Cand clipeam, imaginea se limpezea de a trebuit sa fac asta din ce in ce mai des. O asteptam pe Crina.
Un fragment din “A doua zi”, din anul 2006. Este vorba despre un pasaj din gandurile unui personaj.
